Tânăr bătut până a intrat în comă
Tânărul, de 36 de ani, din comuna Pârșcoveni, a fost adus inițial pentru investigații medicale amănunțite la SJU Slatina, însă a intrat în comă și a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.
„Astăzi, 20 septembrie 2020, am fost sesizați de cadrele unei unități medicale despre faptul că un bărbat, din comuna Pârșcoveni, a fost internat, inconștient și prezintă leziuni multiple. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bobicești s-au deplasat de îndată la Pârșcoveni și, din primele cercetări, au stabilit faptul că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 03:00, în fața unui bar din localitate, ar fi avut loc un conflict spontan, pe fondul unor discuții contradictorii, între doi bărbați, cu vârstele de 36 și de 41 de ani, ambii din aceeași localitate. În urma agresiunii, bărbatul, de 36 de ani, care ar fi fost lovit cu pumnii și picioarele, ar fi căzut pe partea carosabilă, după care și-a pierdut cunoștința”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
În urma agresiunii, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

