Actualitate

ANM. Cod galben de furtuni în peste trei sferturi din țară

anm 5 octombrie 2020Conform prognozei de specialitate, în intervalul 5 octombrie, ora 15:00 – 6 octombrie, ora 18:00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, la început în Banat, Crişana, Maramureş, apoi şi în vestul şi nordul Olteniei, Transilvania, nord-vestul şi nordul Munteniei, precum şi în cea mai mare parte a Moldovei.

De asemenea, vor fi perioade cu averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 – 35 l/mp şi, izolat, 50 – 60 l/mp.

Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste (rafale de peste 85 – 95 km/h), iar temporar în vest şi în nord-est, cu rafale în general de 50 – 60 km/h. AGERPRES

{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.