Coronavirus Olt. 68 noi cazuri de infecție. Record absolut la nivel național
Față de ziua anterioară, sunt 68 infecții noi cu coronairus SARS-CoV-2 înregistrate în județ. De la începutul pandemiei bilanțul total al acestora a ajuns la 3393 cazuri de coronavirus.
Potrivit GCS, nicio persoană nu a fost reconfirmată pozitiv la noul Coronavirus. Incidenţa cumulată în ultimele 14 zile, la nivelul judeţului, este în scădere și a ajuns la 0,87 cazuri de coronavirus la mia de locuitori.
Grupul de Comunicare Strategică anunță alte patru decese din cauza coronavirus în județul Olt. În județul Olt, de la începutul pandemiei, sunt înregistrate 109 decese din cauza coronavirus.
A fost anunțat decesul unei femei, de 57 ani, confirmată cu coronavirus pe 25 octombrie. Amurit pe data de 27 ocotmbrie. Avea comorbidităţi: Obezitate. Cauze deces: Stop cardiorespirator, infecție COVID 19
Un alt deces este al unui bărbat, 87 ani, confirmat cu coronavirus oe 19 octombrie. A decedat pe 28 octombrie din cauza infecției Covid-19 și bronhopneumonie. Comorbidităţi: Sindrom anemic sever, insuficienţă cardiacă congestivă cls III NYHA.
Un bărbat în vârstă de doar 49 de ani a fost confirmat cu coronavirus pe 7 octombrie. A murit la Caracal, în data de 28 octombrie. Cauze deces: Stop cardiorespirator ireversibil, infecție Covid-19. Avea comorbidităţi: Ciroză hepatică decompensată portal și parenchimatos.
Decesul nr. 109 din cauza coronavirusului în județul Olt, de la începutul pandemiei, este al unui bărbat de doar 46 de ani. Confirmat cu coronavirus pe 21 octombrie, a decedat pe data de 28 octombrie. Cauze deces: Stop cardiorespirator ireversibil, bronhopneumonie, infecție Covid-19. Comorbidităţi: Diabet Zaharat tip II dezechilibrat, Hiperpotasemie.
{module G+articles (2)}
Aproape 6.500 de cazuri noi de COVID-19, în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore au fost 6.481 de cazuri noi de coronavirus, cu peste 1.000 de infecții mai mult decât cu o zi în urmă. Este cea mai mare creștere de la o zi la alta și un nou record absolut al infecțiilor cu coronavirus. Alți 83 de români au murit după ce s-au infectat cu virusul Sars-Cov-2. La ATI sunt 868 de pacienți COVID.
Până astăzi, 29 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 229.040 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
163.852 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.481 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Crește rata infectărilor cu coronavirus în mai multe județe. Sălaj depășește rata de 4 cazuri la mia de locuitori.
*Notă rectificativă: Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a rectificat incidența aferentă zilei de ieri, 28.10.2020, care a fost comunicată eronat către CNCCI, în urma unei erori de redactare. Astfel, indicele în cazul Municipiului București pentru data de 28 octombrie 2020 a fost de 3,49‰, și nu de 3,81‰ așa cum a fost comunicat inițial.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 625 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
{module G+articles (2)}
6.764 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat
În intervalul 28.10.2020 (10:00) – 29.10.2020 (10:00) au fost raportate 83 decese (52 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani.
81 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.975. Dintre acestea, 868 sunt internate la ATI.
Diferențe uriașe între județe la capacitatea de testare
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

