Bărbat îngropat până la nivelul capului în urma surpării unui mal de pământ
Bărbatul, un localnic, a fost extras de pompierii militari de la Garda de Intervenţie Prundu Bârgăului şi a fost predat, în viaţă, echipajului cu medic de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistriţa – Năsăud.
„Bărbatul a căzut pe lângă un tub de beton forat pe verticală, moment în care a fost surprins de un mal de pământ, până la nivelul capului, în momentul iniţial. Prima intervenţie a fost asigurată de cei care au făcut apelul pe numărul de urgenţă unic 112. Cu ajutorul unor utilaje, aceştia au săpat cu grijă, până la sosirea salvatorilor, în câteva minute de la apelul de urgenţă. Aceştia din urmă au stabilizat şi extras victima, acţiuni în contratimp, pentru a nu-i agrava leziunile deja suferite”, au transmis cei de la ISU.
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

