Actualitate

Containere cu paturi pentru triaj, la spitale din județ

Construcțiile ușoare din elemente modulare sunt dotate cu câte opt paturi, iar acestea se predau celor două spitale oltene în cursul dimineții de miercuri. Totodată, medici rezidenți de Terapie Intensivă, dar și studenți voluntari de la Craiova, vor fi prezenți în unități medicale din județ pentru a acorda îngrijiri medicale celor afectați de virusul SARS-CoV-2.

Cele două containere cu paturi se adaugă celor patru construcţii uşoare din elemente modulare predate deja în data de 29 octombrie 2020 celor patru unităţi medicale din judeţul Olt, respectiv din Slatina, Caracal, Balș și Corabia.

 {module G+articles (2)}

„Cele două unităţi spitaliceşti din judeţul Olt se află în prima linie în lupta cu pandemia de COVID-19, astfel încât îmbunătăţirea condiţiilor de lucru în aceste unităţi trebuie să fie preocuparea tuturor, a medicilor, a managerilor şi a noastră, a autorităţilor judeţene. Eforturile noastre nu se vor opri aici şi vom continua să sprijinim unităţile medicale din judeţ în orice demers menit să salveze vieţile oltenilor diagnosticaţi cu noul coronavirus”, a declarat prefectul de Olt Florin Homoreanu, prezent, alături de maiorul Ștefan Dumitrescu, reprezentantul Structurii Teritoriale Olt a Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, la predarea construcţiei modulare ușoare cu opt paturi din curtea Spitalului Slatina.

{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.