Evenimente

Transporturi ilegale de lemne, depistate la Osica de Jos și Piatra Olt

Vineri seara, polițiștii Secției de Poliție Rurală Osica de Sus au depistat pe Drumul Județean 643, în comuna Osica de Jos, un bărbat de 46 de ani, din județul Bistrița Năsăud, care conducea un ansamblu de vehicule, încărcat cu material lemnos. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că există neconcordanțe între datele înscrise în avizul de însoțire și cantitatea de material lemnos transportată.

În semiremorcă se aflau 410 bușteni specia plop, față de cei 320 înscriși în avizul de însoțire, oamenii legii ridicând în vederea confiscării peste 29 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 12.000 de lei. Întreaga cantitate a fost predată reprezentanților Ocolului Silvic Caracal.

Polițiștii continuă cercetările în cauză pentru comiterea infracţiunii de transportul cu orice mijloace de transport a materialelor lemnoase în volum de peste zece metri cubi neînsoțite de documente specifice, faptă prevăzută de Codul Silvic.

{module G+articles (2)}

În cursul zilei de sâmbătă, polițiștii din orașul Piatra Olt au depistat pe strada Traian, din localitate, un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din orașul Scornicești, în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 3,09 metri cubi de cherestea. În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că persoana care a realizat transportul nu deține aviz de însoțire pentru materialul lemnos. Polițiștii au sancționat contravenţional bărbatul cu amendă în valoare de 1.000 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii 171 din 2010, modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice.

De asemenea, polițiștii au confiscat materialul lemnos, în valoare de aproximativ 3.000 de lei, și l-au predat Ocolului Silvic Balș.

{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.