Trei autoturisme din Slatina, lovite de o mașină condusă de un șofer începător
Un internaut a făcut public incidentul din trafic pe un grup de Facebook. „În cazul în care proprietarii ne urmăresc sau îi cunoaște cineva. 3 dintr-o lovitură, nici urmă de mașina care le-a avariat sau poliție. Strada Cornisei, (…) pe partea stângă”, este postarea făcută pe rețeaua de socializare
Polițiștii l-au prins pe autorul tamponării în municipiul Slatina și l-au identificat, fiind vorba despre un tânăr de 19 ani, șofer începător, care s-a ales cu o amendă de 580 de lei. „Conducătorul auto a fost identificat de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiul Slatina, ca fiind un tânăr, în vârstă de 19 ani. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 580 de lei, pentru nerespectarea legislației privind circulația pe drumurile publice”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Șoferul a fost testat și cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Cel mai probabil faptul că acesta nu avea experiență, având permisul de conducere obținut de puțin timp, a dus la producerea evenimentului rutier.
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

