Actualitate

Au început lucrările la lotul 3 al Drumului Expres Craiova-Pitești (VIDEO – premieră)

lucrari drum expres craioova pitesti lot 3 valea mare colonesti 1„Sperăm să vedem aceeași mobilizare a constructorului UMB pe care o are pe lotul vecin. Prioritară anul acesta trebuie să fie finalizarea nodului prevăzut la intersecția cu DN65 de la Valea Mare pentru a se asigura conexiunea cu secțiunea Balș-Slatina care are șanse reale de a fi dată în circulație la sfârșitul lui 2021 dacă se menține ritmul actual”, comentează într-o postare pe Facebook Asociația Pro Infrastructura.

Drumul expres Craiova – Pitești este împărțit în patru loturi, are o lungime totală de 121 de km, prevede câte două benzi pe sens de câte 3,5 metri lățime fiecare, fără bandă de urgență, acostamente de câte 1,5m pe fiecare parte și o bandă mediană cu separator lată de 3 metri.

Licitațiile pentru cele 4 loturi aferente drumului expres Craiova – Pitești au fost lansate încă din iulie 2017, dar nu toate tronsoanele au fost până acum contractate.

Tronsonul 3 (31,75km) și Tronsonul 4 (31,82 km) au fost contestate, iar procedura lansată de CNAIR a fost infirmată în instanță încă din 2018. Cele două au fost relicitate, iar căștigătorul la licitație a venit la finalul lunii iunie 2020 – UMB pentru ambele tronsoane.

{module G+articles (2)}

Contractele au fost semnate în septembrie 2020, dar pentru pentru Tronsonul 4 instanța de judecată a întors decizia. În luna februarie CNAIR a decis din nou să atribuie contractul Lotului 4 către UMB.

Pentru tronsoanele 1 și 2, CNAIR a semnat contractele de la finele lui 2018, iar din mai 2019 au început primele lucrări pe șantier.

Tronsonul 1 (17,7 km) este executat de către italienii de la Tirrena Scavi pentru circa 76 de milioane de euro, iar Tronsonul 2 (39,85 km), care va ocoli și orașele Balș și Slatina, este construit de asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL pentru circa 309 milioane de euro. Cele două contracte au termen 12 luni pentru proiectare și apoi 24 de luni pentru execuție. Foto: captura youtube

{youtube}ywBMggxBh14{/youtube}

{module G+articles}

📲 Nu rata cele mai importante știri din Slatina!
Urmărește SlatinaTa și fii mereu la curent cu cele mai noi știri și videoclipuri.
Descoperă MB Agency