Național

Polițiști atacați cu bâta de un bărbat din Gorj. Au intervenit trupele speciale VIDEO

politisti atacati cu bata 2Incidentul a avut loc în localitatea Drăguțești, unde bărbatul în vârstă de 52 de ani a mers să-și viziteze fratele și cumnata. Între cei trei a izbucnit o ceartă, moment în care bărbatul a devenit violent și a început să-și lovească gazdele cu o bâtă.

Vecinii au sunat la 112, iar 3 polițiști din localitate au venit să aplaneze acest conflict, dar bărbatul a devenit și mai agresiv și a lovit inclusiv mașina polițiștilor.

Aceștia au cerut ajutorul trupelor speciale de la Târgu Jiu. Au venit în zonă mai mulți polițiști, care au reușit cu greu să-l imobilizeze pe bărbat, după cum se vede din imaginile filmate de martori.

Până la urmă agresorul a fost încătușat și dus la poliție pentru audieri. Pe numele său a fost deschis dosar penal pentru ultraj și violență în familie.

{youtube}OkniR4CrSes{/youtube}

{module G+articles}

📲 Nu rata cele mai importante știri din Slatina!
Urmărește SlatinaTa și fii mereu la curent cu cele mai noi știri și videoclipuri.