Național

Sibiu: O familie a dorit să-şi dezgroape ruda decedată de COVID-19, pentru a o putea îmbrăca

„Chiar am avut solicitări de genul exhumarea actuală ca să-l vadă încă o dată, deşi există o procedură clară reglementată de identificarea cadavrului, înainte de a fi sigilat în acel sac impermeabil, din considerente, zic eu, normale, de protecţia sănătăţii publice, totuşi au dorit din nou acum, cum s-a relaxat legislativ, să-i facă o slujbă, dar asta nu e posibil la momentul actual.

L-au identificat, dar suferă că nu au putut la momentul respectiv, acum un an, să facă toate slujbele şi toate procedurile, inclusiv asta (îmbrăcarea celui decedat n.r.)”, a declarat, pentru AGERPRES, Silviu Morar, medicul legist şef al Serviciului Judeţean de Medicină Legală al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.

Potrivit medicului sibian, a fost o singură solicitare pentru dezgroparea unui decedat de COVID-19, îngropat în 2020, când pacienţii infectaţi care mureau nu puteau fi îmbrăcaţi, ci puşi direct în saci sigilaţi.

{module G+articles (2)}

Medicul legist şef de la Sibiu a înţeles suferinţa familiei, însă le-a explicat că nu le poate aproba solicitarea, pentru că nu există o procedură. „Nu se poate face, pentru că legea nu se aplică retroactiv”, a spus medicul.

La începutul pandemiei, decedaţii infectaţi cu SARS-CoV-2 nu mai erau îmbrăcaţi, ci le erau sigilate trupurile în saci de plastic şi ulterior puşi în sicrie. De asemenea, nu se putea face privegherea celui decedat de COVID-19, în anul 2020, după tradiţia ortodoxă. AGERPRES

{module G+articles} 

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.