În pijama și în picioarele goale, un copil de 4 ani s-a urcat la volan și a plecat
Poliţia din Utrecht a anunțat că micuţul a tamponat sâmbătă de două maşini parcate, înainte de a părăsi locul în pijama şi în picioarele goale, scrie BBC, citat de DigiSport.
Sursa citată scrie că trecătorii îngrijoraţi au sunat la poliţie după ce l-au văzut pe copil mergând singur pe stradă în frig.
Nimeni nu a fost rănit în timpul escapadei sale, iar Poliția din Utrecht a anunțat, pe Instagram, că a descoperit un „nou Max Verstappen”.
Anunțul făcut de Poliția din Utrecht: „Mașina era înregistrată pe numele mamei băiatului”
Poliţia a anunțat, în mesajul postat pe pagina de Instagram, că micuțul s-a trezit sâmbătă, când tatăl său a plecat la serviciu, şi i-a luat mamei sale cheile „pentru a merge cu maşina”.
După ce polițiștii au fost alertați, a venit un raport al unui vehicul abandonat în apropiere, care părea să fi lovit două maşini parcate.
{module G+articles (2)}
„Maşina era înregistrată pe numele mamei băiatului, iar ofiţerii au sunat-o. Când i-au înmânat telefonul tânărului, poliţiştii au spus că a mimat conducerea şi a făcut gesturi de întoarcere a volanului. Ne-am dat seama apoi că copilul ar fi fost şoferul”, se arată în postarea de pe Instagram.
Copilului de 4 ani i s-a dat nişte ciocolată caldă la secţia de poliţie şi un ursuleţ de pluş, înainte de a se reîntâlni cu mama sa. Împreună, au mers la locul accidentului, unde a fost întrebat dacă poate arăta cum funcţionează maşina.
Copilul – descris de mama lui ca fiind „descurcăreţ” – a deschis maşina cu cheia, a pus-o în contact şi şi-a pus picioarele la pedalele de ambreiaj şi de acceleraţie, a mai menționat Poliția din Utrecht. Agenții i-au îndemnat pe părinţi ca pe viitor să-şi ascundă cheile maşinii.
„Noul Max Verstappen găsit în (suburbia Utrecht din) Overvecht. Din fericire, aventura acestui mini şofer s-a încheiat fără probleme”, se arată în finalul postării de pe Instagram. Foto: Instagram@politie>_utrechtnoord
{module ADSKeep Article}
{module G+articles}

