apte-state-europene-ajut-romania
După activarea de către autorităţile de la Bucureşti a Mecanismul UE de Protecţie Civilă, patru ţări au oferit sprijin: Austria, Belgia, Franţa şi Estonia. La ora actuală alte trei ţări şi-au exprimat dorinţa de a ajuta Romania. Astfel, Ungaria a oferit ajutor, printre care 10 pompe şi două generatoare electrice, Polonia a oferit două containere cu material pentru combaterea efectelor inundaţiilor, o echipă de 23 de specialişti şi patru pompe de capacitate mare. Bulgaria a oferit la rândul ei ajutor constând dintr-o echipă de 20 de persoane, 40 de pompe şi mai multe bărci.
Ajutoare din Austria şi Belgia au sosit deja în România. Franţa şi Estonia au oferit „materiale grele” care deocamdată nu sunt necesare dar oferta este menţinută până în jurul datei de 8-10 iulie când se estimează că acest sprijin va fi necesar, a mai spus, luni, Ferran Tarradellas Espuny.
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.
