Național

Grindeanu: Primul lot al Autostrăzii Sibiu-Piteşti se va da în circulaţie la sfârşitul anului

„Se lucrează bine pe lotul 1 la autostrada Piteşti-Sibiu şi sper ca la sfârşitul acestui an primul lot Sibiu-Piteşti să fie dat în circulaţie, ceea ce ar însemna începutul acestui proiect pe care îl tot avem de 30 de ani noi ca ţară, indiferent de cine a fost la guvernare, cine a fost ministru, şi anume trecerea Carpaţilor cu autostradă. Din toate datele pe care le am acum, lotul 1 Sibiu-Piteşti, de la Sibiu la Boiţa se va da în circulaţie”, a declarat Sorin Grindeanu după verificarea lucrărilor pe şantierul pasajului de la Drajna, potrivit Agerpres.

Acesta a mai afirmat că la începutul săptămânii viitoare se va semna cel mai mare contract pe care CNAIR l-a avut în istorie, şi anume lotul 3 Sibiu-Piteşti, acesta fiind şi tronsonul cel mai greu, cel din mijloc.

{module G+articles (2)}

„Odată cu semnarea acestui contract, toate cele 5 loturi de la Sibiu la Piteşti vor avea desemnat un câştigător şi vor intra în execuţie. Asta nu înseamnă că proiectele care interesează şi alte regiuni nu vor avansa”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Grindeanu a subliniat că sunt premise ca şi tronsoanele 3 şi 4 ale Drumului expres Craiova-Piteşti să fie finalizate înainte de termen. Foto: Facebook/ Sorin Grindeanu

 {module ADSKeep Article}

{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.