VIDEO. România găzduiește cel mai mare exercițiu NATO din ultimii 30-40 de ani
România devine scena celui mai amplu exercițiu militar NATO din acest an: Dacian Fall 2025. Peste 5.000 de militari și aproape 900 de vehicule blindate participă la manevrele care se desfășoară în poligoanele de instruire din Cincu, Smârdan, Capu Midia, Babadag, Bogata, Alba Iulia, Hanu Conachi, Giarmata și Cârţişoara.
Transporturi impresionante pe calea ferată și rutieră
Peste 11 trenuri militare au sosit din Franța, fiecare lung de până la 600 de metri și transportând 40-50 de vehicule, inclusiv tancuri grele Leclerc. Trenurile au parcurs între patru și cinci zile pentru a traversa Europa.
„Este cea mai amplă operațiune de transport feroviar din Europa din ultimii 30-40 de ani”, a declarat Olivier, adjunctul șef al operațiunilor feroviare din Armata Franceză.
La acestea se adaugă 14 convoaie rutiere, iar unii militari și echipamente au fost aduși cu avionul. În total, Franța a trimis în România aproximativ 2.400 de militari, cu obiectivul de a desfășura o brigadă completă în mai puțin de o lună.
Ce tehnică militară participă
Franța: tancuri Leclerc, vehicule blindate și obuziere autopropulsate Caesar
Italia: tancuri ușoare Centauro II pe roți
România: transportoare blindate Piranha 5, batalioane Brigada 282 Blindată „Unirea Principatelor” cu tancuri TR-85M1 Bizonul, blindate MLI-84M1 Jderul și sisteme antiaeriene Gepard
Polonia: transportoare Rosomak
Portugalia: transportoare blindate Pandur
Belgia și Luxemburg: vehicule blindate de teren
Vor participa și avioane de luptă F-16 românești și Eurofighter Typhoon aliate, precum și elicoptere IAR 330 Puma.
Scopul exercițiului Dacian Fall 2025
Exercițiul, programat să se încheie pe 13 noiembrie, urmărește integrarea operațională a structurilor NATO în România și Bulgaria, testarea mobilității brigăzilor și consolidarea capacității de reacție rapidă în situații complexe.
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a explicat: „Ne antrenăm împreună cu aliații pentru a răspunde mai rapid și mai eficient în orice scenariu. Franța face un efort considerabil pentru această desfășurare.”
State participante
România coordonează exercițiul alături de unități din Belgia, Bulgaria, Franța, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia și Spania. Unitățile românești implicate sunt subordonate Comandamentului Multinațional de Brigadă Sud-Est, inclusiv forțe terestre, aeriene, navale și cyber.
Exercițiul Dacian Fall 2025 marchează și etapa finală de ridicare la nivel brigadă a Grupurilor de Luptă NATO din România și Bulgaria.
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

