Evenimente

Depistat cu 183 km/h pe DN 65 – E 574, la Valea Mare

Deși mașina a fost oprită, șoferul nu a rămas pe loc și a fugit de la fața locului, potrivit spuselor sale pentru o urgență medicală, autoturismul fiind tras pe dreapta pe strada Pitești, din Slatina. Pentru fapta sa, acesta a fost amendat cu peste 2.000 de lei, iar pentru următoarele cinci luni a rămas fără permisul auto.

„Autoturismul a fost oprit, iar la volanul acestuia se afla un bărbat, care, în momentul solicitării documentelor, a plecat de la locul opririi. În continuare, polițiștii rutieri au procedat la urmărirea autoturismului până pe strada Pitești, din municipiul Slatina, unde a fost oprit de polițiștii Poliției municipiului Slatina, solicitați în sprijin.

{module G+articles (2)}

La volanul autoturismului a fost identificat bărbatul, în vârstă de 42 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt, care a părăsit locul opririi, invocând o urgență medicală a pasagerului din dreapta față”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.030 de lei, iar, ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 150 de zile, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

{module ADSKeep Article}

{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.