Fără bilet de trimitere pentru pacienții cronici din Olt
Pacienții din Olt care suferă de boli cronice incluse în programele naționale de sănătate pot merge direct la medicul specialist din ambulatoriu, fără a mai avea nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie. Decizia, anunțată de Casa de Asigurări de Sănătate Olt, simplifică accesul la consultații și tratamente pentru mii de bolnavi din județ.
Potrivit CAS Olt, această măsură se aplică exclusiv pacienților înscriși în programele naționale, care necesită consultații de specialitate și prescrierea tratamentului aferent.
„Pacienții se pot prezenta direct la medicul specialist pentru consultații și prescrierea tratamentului în cadrul programului național din care fac parte”, a explicat Constanța Florea, purtător de cuvânt al instituției.
De asemenea, bolnavii care ajung în regim de urgență sau care suferă de anumite afecțiuni pot merge la spital fără bilet de internare. Printre bolile care permit accesul direct se numără cancerul, diabetul, hepatita cronică, astmul bronșic, glaucomul, epilepsia și Boala Parkinson. De asemenea, copiii cu vârsta sub un an pot fi consultați fără trimitere.
Lista completă a afecțiunilor pentru care nu este necesar biletul de trimitere se regăsește în Anexa 13 a Ordinului nr. 1.857/2023, care stabilește normele metodologice pentru pachetele de servicii medicale și contractul-cadru aplicabil în sistemul de asigurări de sănătate.

