JustițieNaționalRecomandate

Judecătoare cu 821 de motivări întârziate, anchetată după ce un inculpat a comis noi infracțiuni

Un dosar penal în care patru membri ai clanului Cămătarilor au fost condamnați în 2020 este blocat de cinci ani la Tribunalul București, după ce judecătoarea Monica-Claudia Cipariu nu a redactat motivarea hotărârii. Întârzierea a permis inculpaților să fie eliberați, iar unul dintre ei, Amet Fardin, a ajuns între timp acuzat și de fraude bancare în Statele Unite.

Judecătoarea Cipariu este cercetată penal pentru abuz în serviciu și disciplinar pentru că ar fi întârziat motivarea a peste 800 de hotărâri judecătorești, cea mai veche din anul 2015. Cu toate acestea, magistratul își continuă activitatea la Secția I Penală a Tribunalului București.


Condamnați eliberați, dosar blocat

În septembrie 2020, Cipariu a condamnat patru membri ai clanului Cămătarilor la pedepse cuprinse între 5 și 12 ani de închisoare, pentru o tentativă de omor comisă cu topoare și săbii în Sectorul 4 din București.

Pentru că motivarea sentinței nu a fost redactată nici până astăzi, hotărârea nu a devenit definitivă, iar inculpații au fost eliberați după ce măsurile preventive au expirat.

Unul dintre ei, Amet Fardin, a fost arestat ulterior într-un alt dosar de furt, iar autoritățile americane îl acuză acum de fraudă bancară și furt de identitate, prejudiciul fiind estimat la 134.000 de dolari.


Anchetată, dar nu suspendată din funcție

Conducerea Tribunalului București a precizat că judecătoarea nu a fost suspendată, deoarece legea permite acest lucru doar după începerea efectivă a procesului penal.

„Doamna judecător Monica-Claudia Cipariu nu a fost suspendată din funcție și își desfășoară activitatea în cadrul Tribunalului București – Secția I Penală”, se arată în răspunsul instituției.

În prezent, dosarul penal al magistratului este în faza camerei preliminare la Curtea de Apel București, fără termen stabilit.


Cazurile întârziate nu sunt izolate

Potrivit Inspecției Judiciare, Monica-Claudia Cipariu a fost cercetată disciplinar de șapte ori în ultimii 15 ani și sancționată de două ori cu excluderea din magistratură, însă deciziile au fost anulate de Înalta Curte, care a aplicat pedepse mai ușoare.

Procurorii susțin că, în cazul dosarului blocat din 2020, nu poate interveni prescripția, faptele de tentativă de omor fiind imprescriptibile. Fotografie ilustrativă

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.