Evenimente

Autoturism lovit de tren, la Piatra Olt

accident feroviar la piatra olt 2Șoferul nu a respectat culoarea roșie a semaforului electric și a trecut peste trecerea de nivel cu calea ferată și a fost lovit de tren. În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 68 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt, în timp ce se deplasa pe Drumul Național 64, nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Enoșești, deși semnalele de culoare roșie ale semaforului electric erau în funcțiune, și a intrat în coliziune cu un tren ce se deplasa pe direcția Slatina către Craiova. În urma evenimentului, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale. Conducătorul auto și mecanicul de locomotivă au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

{module G+articles (2)}

Pentru abaterea săvârșită, caracaleanul a fost amendat cu 1.305 lei, iar ca măsură complementară polițiștii i-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 120 de zile.

{module ADSKeep Article}
{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.