Evenimente

VIDEO Trei răniți într-un accident la Pleșoiu

În urma apelului la 112, pentru cercetări la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Cerăt, județul Dolj, și un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din orașul Balș, județul Olt. În urma evenimentului rutier, trei persoane au necesitat îngrijiri medicale, respectiv cei doi conducători auto și un tânăr de 30 de ani, din municipiul Craiova, pasager în autoturismul condus de tânărul de 21 de ani, din comuna Cerăt. Cele trei persoane au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

{module G+articles (2)}

Se pare că vinovat de producerea accidentului este doljeanul de 21 de ani care ar fi desfășurat alte activități în timp ce se afla la volan și ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu mașina condusă de bălșean.

Ambii conducători auto au fost testați de polițiști cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în cauză fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

{youtube}VwQU1AP6tSQ{/youtube}

{module ADSKeep Article}
{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.