Evenimente

Biciclist lovit de o autoutilitară, la Potcoava

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în accident, a fost implicată o autoutilitară condusă de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din comuna Vedea, județul Argeș, și un biciclist, respectiv un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din orașul Potcoava, județul Olt. În urma evenimentului rutier, biciclistul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Bărbatul din Potcoava a fost transportat în stare gravă la spital, fiind în comă, de aici fiind transferat la un spital din Craiova, ulterior fiind readus și internat în Spitalul Slatina.

{module G+articles (2)}

Se pare că biciclistul nu s-a asigurat la efectuarea unei depășiri și a intrat în coliziune cu autoutilitara care se deplasa din sens opus.

Șoferul autoutilitarei a fost testat de oamenii legii cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar bărbatul de 46 de ani nu a putut fi testat din cauza stării de sănătate în care se afla.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

{module ADSKeep Article}

{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.