Accident rutier pe DEX 12, în zona Balș
Traficul a fost deviat pe Drumul Național 65 – European 574, prin localitatea de pe malurile râului Olteț. O mașină a fost implicată în accidentul de circulație, iar o persoană a fost rănită ușoară.
Paramedici ai SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt și cadre medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Olt s-au deplasat la fața locului pentru a acorda primul ajutor victimei.
Potrivit Centrului InfoTrafic al Inspectoratului General al Poliției Române, circulația a fost deviată pentru aproximativ 30 de minute către DN 65 – E 574, prin interiorul orașului Balș, până la finalizarea cercetărilor la locul accidentului.
Polițiști rutieri ai Inspectoratului de Poliție Județean Olt sunt de asemenea la fața locului pentru a efectua cercetări și a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

