Evenimente

Un tânăr din Slatina a fost tâlhărit pe stradă

„În fapt, la data de 30 martie 2024, polițiștii Poliției municipiului Slatina au fost sesizați de către un tânăr de 20 de ani, din municipiul Slatina, cu privire la faptul că o persoană necunoscută l-ar fi agresat fizic și i-ar fi sustras mai multe bunuri. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorului și dispunerii măsurilor legale”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

În urma activităților investigativ operative, polițiștii au identificat un tânăr de 19 ani, din municipiul Caracal, bănuit de comiterea faptei.

În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de duminică, 31 martie, pe numele hoțului caracalean s-a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

În cursul zilei de luni, 1 aprilie, tânărul urmează a fi prezentat în față magistraților Judecătoriei Slatina cu propuneri legale.

{youtube}XXj8Npywtmo{/youtube}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.