ActualitateEvenimente

Șofer din Tia Mare, cercetat după ce a refuzat probele biologice

În weekendul care a trecut, polițiștii din județul Olt au desfășurat acțiuni pentru menținerea ordinii publice și creșterea siguranței pe drumurile din județ, vizând în special combaterea conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, precum și depistarea șoferilor care nu respectă regimul legal de viteză.

Bilanțul acțiunilor este unul consistent. Oamenii legii au intervenit la 144 de solicitări, dintre care 118 au fost sesizate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 490 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 125.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au reținut 30 de permise de conducere, au retras 18 certificate de înmatriculare și au constatat nouă infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Șofer din Tia Mare, prins băut la volan

Unul dintre cele mai importante cazuri a fost înregistrat în dimineața zilei de 15 iunie, în jurul orei 02:10, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Corabia au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Tia Mare.

În timpul verificărilor, oamenii legii au observat că șoferul emana halenă alcoolică și au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru. Rezultatul a indicat o concentrație de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei, însă a refuzat procedura. În aceste condiții, pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Bărbat din Sibiu, depistat la volan cu permisul suspendat

Un alt dosar penal a fost deschis pe 13 iunie, în municipiul Slatina. Polițiștii au depistat un bărbat în vârstă de 74 de ani, din județul Sibiu, care conducea un autoturism deși avea dreptul de a conduce suspendat.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat neregula și au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Acțiunile polițiștilor continuă

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt transmit că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, scopul principal fiind reducerea numărului de accidente rutiere și creșterea gradului de siguranță pentru toți participanții la trafic.

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.