ActualitateRecomandate

Caniculă în Olt. Temperaturile urcă până la 37°C

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de caniculă și temperaturi ridicate, valabilă de luni, 10 august, până miercuri, 12 august. În Olt, temperaturile vor crește marți, când județul intră sub cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat.

Oltul intră marți sub cod galben

Pentru intervalul 11 august, ora 10:00 – 12 august, ora 10:00, ANM a emis cod galben pentru Oltenia, Muntenia, sudul și local centrul Moldovei și cea mai mare parte a Transilvaniei.

În aceste regiuni, temperaturile vor fi deosebit de ridicate, iar local va fi caniculă. Disconfortul termic va crește, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge, pe arii restrânse, pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, cele mai ridicate valori fiind prognozate în sud-vestul Olteniei. Pe arii restrânse, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime de 18-20 de grade.

Pentru luni, 10 august, județele din vestul și nord-vestul țării, printre care Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș, se află sub cod galben.

Cod portocaliu în vestul țării

Începând de marți, 11 august, ora 10:00, până miercuri, 12 august, ora 10:00, cele șapte județe din vest și nord-vest vor trece sub cod portocaliu de caniculă, disconfort termic accentuat și nopți tropicale.

Temperaturile maxime vor ajunge la 35-38 de grade, iar în Câmpia de Vest pot atinge izolat 39 de grade. Temperaturile minime vor coborî cu greu, fiind prognozate valori de 19-21 de grade în anumite zone.

La nivelul întregii țări, temperaturile maxime vor fi, în general, între 30 și 36 de grade. Disconfortul termic se va accentua, iar nopțile tropicale vor apărea pe arii restrânse în vestul și sudul țării.

Valul de căldură se menține până joi

Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a explicat că marți va fi cea mai caldă zi din acest episod de caniculă, temperaturile urmând să crească în special în vestul țării.

„Mâine temperaturile vor fi în creștere, 35-38 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest, unde posibil local să atingem chiar 39 de grade”, a declarat Elena Mateescu, la Digi24.

Potrivit meteorologului, vremea caniculară se va menține până joi, după care temperaturile vor reveni mai aproape de valorile normale pentru această perioadă.

De joi, maximele ar urma să se situeze între 23-24 și 30-31 de grade. ANM estimează însă posibilitatea unui nou episod de căldură după 15 august, prognoza urmând să fie actualizată pe măsură ce perioada se apropie. Fotografie cu cracter ilustrativ

📲 Nu rata cele mai importante știri din Slatina!
Urmărește SlatinaTa și fii mereu la curent cu cele mai noi știri și videoclipuri.