Oboga: prins băut la volan, fără permis și cu mașina neînmatriculată
Un tânăr de 31 de ani, din Oboga, a fost reținut de polițiști după ce a fost prins conducând o mașină neînmatriculată, fără să fi deținut vreodată permis de conducere și după ce consumase alcool. Etilotestul a indicat 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânăr din Oboga, prins cu toate neregulile la volan
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 1 Bobicești au oprit, pe 12 august, un autoturism care circula pe strada 1 Decembrie din comuna Oboga.
La volan se afla un tânăr de 31 de ani, din aceeași localitate, iar polițiștii au observat că autoturismul nu avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare.
„În fapt, la data de 12 august, în jurul orei 22:40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 1 Bobicești au depistat în comuna Oboga, pe strada 1 Decembrie, un autoturism condus de către un tânăr de 31 de ani, din aceeași localitate, care nu avea plăcuțele cu numărul de înmatriculare montate”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Polițiștii au constatat și că tânărul emana halenă alcoolică. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 1,33 miligrame pe litru alcool pur în aerul respirat.
Nu avea permis de conducere, iar mașina nu era înmatriculată
Verificările efectuate ulterior în bazele de date ale Poliției Române au scos la iveală alte două probleme.
Tânărul nu a deținut niciodată permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul pe care îl conducea nu figura ca fiind înmatriculat.
Pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
A fost reținut pentru 24 de ore
În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș.
În urma administrării probatoriului, joi, 27 august, polițiștii au emis pe numele tânărului o ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar vineri, 28 august, urma să fie prezentat procurorilor, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Tânărul este cercetat pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.

