Arhivă

dan-diaconescu-arestat-pentru-29-de-zile

Avocații celor doi au făcut recurs

În cursul acestei dimineți, Dan Diaconescu şi Doru Pârv au fost arestaţi pentru 29 de zile. Magistraţii au decis să emită mandate de arestare preventivă după două ore de audieri şi una de deliberări, dezbaterile terminându-se miercuri, la ora 4.10, cu două ore înainte să expire ordonanţele de reţinere emise de procurorii DNA pe numele celor doi.

Avocaţii celor doi au făcut deja recurs împotriva deciziei de arestare preventivă , recurs ce va fi judecat la Tribunalul Bucureşti, în termen de cel mult trei zile. Decizia de arestare pentru 29 de zile este, potrivit avocaţilor, susceptibilă de a fi neserioasă.

Cei doi au fost conduşi din nou în sediul Poliţiei, unde vor rămâne până la judecarea recursului.

Dan Diaconescu şi Doru Pârv au fost reţinuţi, marţi, la ora 16.15, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru şantaj şi ameninţare faţă de primarul comunei arădene Zărand, Ion Moţ.

 

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.