Evenimente

Accident provocat de o șoferiță, la Jitaru. O persoană a ajuns la spital

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la producerea accidentului joi, în jurul orei 19:45.

“La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt. Din primele verificări aceștia au constatat faptul că în eveniment au fost implicate două autoturisme. Într-unul se afla doar conducătorul auto, respectiv o femeie, iar în celălalt se aflau doi bărbați, respectiv șoferul și pasagerul dreapta față. În urma coliziunii dintre mașini, pasagerul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

Sursa citată mai spune că ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar poliţiştii efectuează în continuare cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier.

{module G+articles}