BREAKING: Legea pensiilor speciale ale magistraților, validată de CCR. Urmează promulgarea
Judecătorii Curții Constituționale au declarat miercuri, după cinci amânări, că legea care modifică pensiile speciale ale magistraților este constituțională. Proiectul, care prevede creșterea vârstei de pensionare și reducerea cuantumului pensiei de serviciu, merge acum la președintele Nicușor Dan pentru promulgare. Decizia CCR a fost luată cu șase voturi „pentru” din totalul de nouă judecători, conform surselor HotNews.
Cei șase judecători care au validat legea sunt Simina Tănăsescu, Iulia Scântei, Dacian Dragoș, Mihaela Ciochină, Csaba Asztalos și Mihai Busuioc. Ceilalți trei — Bogdan Licu, Gheorghe Stan și Cristian Deliorga — au votat pentru neconstituționalitate.
Grupul celor trei a fost implicat în decembrie într-un incident care a blocat luarea unei decizii, când au părăsit sala de ședințe. Din acel grup făcea parte și Mihai Busuioc, care acum a votat pentru adoptarea legii. Toți patru au fost numiți la CCR cu susținerea PSD.
HotNews a solicitat o reacție președintei ICCJ, Lia Savonea, după respingerea contestației depuse de instanța pe care o conduce.
Legea merge la promulgare
Proiectul prevede ca măsurile să intre în vigoare inițial de la 1 ianuarie 2025, însă, din cauza amânărilor repetate la CCR, termenul efectiv va fi data promulgării. Președintele Nicușor Dan poate retrimite legea în Parlament, dar are și opțiunea de a o semna și publica în Monitorul Oficial.
Decizia CCR, după cinci amânări
La ultimul termen din 11 februarie, CCR a amânat decizia pentru a analiza o solicitare depusă de ICCJ privind trimiterea proiectului la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. O solicitare similară a venit și din partea judecătorului constituțional Gheorghe Stan.
În prezent, legea trebuie să fie adaptată pentru a corecta termenul de aplicare, stabilit inițial pentru 1 ianuarie 2026. După modificarea acestui aspect, proiectul va fi promulgat și publicat.
Ce a contestat ICCJ
Înalta Curte, condusă de Lia Savonea, a argumentat că legea „discriminează magistrații față de alți beneficiari de pensii de serviciu”, afectează independența justiției și contravine standardelor internaționale, inclusiv jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a CJUE.
ICCJ a criticat și formularea neclară a legii și lacunele normative, considerând-o incompatibilă cu principiile unui stat de drept.
Modificările principale ale legii
Legea adoptată prevede o perioadă de tranziție de 15 ani până când magistrații vor ieși la pensie la 65 de ani. Astfel, în 2026, pensionarea se va putea face „după împlinirea vârstei de 49 de ani indiferent de momentul împlinirii acesteia”. În fiecare an, până în 2042, vârsta de pensionare va crește cu câte un an.
Pensia va reprezenta 70% din ultimul salariu net, iar cuantumul pensiei de serviciu va fi de 55% din media indemnizațiilor brute din ultimele 60 de luni, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizație netă. Pensionarea anticipată va fi posibilă pentru cei cu cel puțin 35 de ani de vechime, dar cu o penalizare anuală de 2% până la atingerea vârstei standard de pensionare.
În prezent, pensia de serviciu a magistraților reprezintă 80% din ultimul salariu brut.
Context
Premierul Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament pentru această lege pentru a doua oară: prima dată, în 1 septembrie, iar varianta inițială a fost respinsă de CCR pe 20 octombrie, din cauza neobținerii avizului CSM.

