10 bolnavi de COVID au decedat în urma unui incendiu la secția ATI de la Spitalul Județean Piatra Neamț
Este cel mai grav bilanț după tragedia de la Colectiv, iar Parchetul General a deschis o anchetă penală. Marea majoritate a spitalelor din România sunt în curs de acreditare, iar directorul ANMCS, Marius Filip, a declarat la Digi24 că existau o serie de nereguli la Spitalul Județean Piatra Neamț în ceea ce privește siguranța la incendii. Spitalul este în subordinea Consiliului Județean Neamț.
„Un Colectiv, nu am alte cuvinte”, a declarat la Digi24 primarul municipiului Piatra Neamț, Andrei Carabelea, care a relatat că a văzut cu ochii săi cum un bărbat își recunoștea mama printre victime.
Încă nu se știe de la ce a pornit incendiul, dar fără îndoială flăcările au fost amplificate de instalațiile de oxigen existente în salonul de terapie intensivă.
Un medic erou
Colegiul Medicilor din România exprimă regretul și transmite condoleanțe pentru victimele incendiului din această seară care s-a produs în cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.
„Suntem, de asemenea, alături de colegul nostru medic aflat de serviciu și care a suferit arsuri foarte grave în această tragedie încercând, potrivit informațiilor, să salveze pacienții. Sistemul de sănătate românesc trebuie să nu mai producă tragedii! Am avut incendiul de la Maternitatea Giulești, iar acum această tragedie care poate arată și infrastructura deficitară a spitalelor”, declară într-un comunicat prof. dr. Daniel Coriu.
Medicul care a suferit arsuri grave în special pe membre are 42 de ani, era de gardă și a sărit efectiv în flăcări încercând să salveze pacienții. El va fi transferat la Spitalul Floreasca din Capitală.
{module G+articles (2)}
Ancheta, încredințată unor procurori cu experiență
Parchetul General a declanșat urmărirea penală pentru ucidere din culpă. Ancheta a fost încredințată procurorului Marius Iacob, care s-a ocupat de incendiul de la Maternitatea Giulești, și procurorului Eduard Mihai Ilie, care a instrumentat dosarul incendiului din clubul Colectiv.
„Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va prelua ancheta în cazul incendiului de la Secţia de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamț. Cauza a fost înregistrată inițial pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, care s-a sesizat din oficiu, fiind dispusă începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică”, informează un comunicat al Parchetului General. Foto: Ziar Piatra Neamț
În incendiul de la ATI Piatra Neamț au murit 7 bărbați și 3 femei
Eroul de la Piatra-Neamț | Acasă îl așteaptă doi copii
{module G+articles}

