Actualitate

Cursa Bologna – Craiova, anulată. Avionul s-a întors gol în România

Pasagerii care aşteptau să se îmbarce marţi seara de pe aeroportul din Bologna au fost anunţaţi, prin mesaje trimise pe telefoanele lor mobile, că aeronava care trebuia să-i aducă la Craiova este cea în care a călătorit bărbatul de 71 de ani din zona Rimini, confirmat marţi cu coronavirus.

Avionul s-a întors, însă, la Craiova. La bordul aeronavei s-a aflat doar echipajul.

„Exact când am ajuns la aeroport mi-au zis că se anulează zborul. Nu au dat un motiv anume. Au zis că se anulează zborul, că se închide. Se pare că avionul a ajuns gol la Craiova. Să venim de la Gorj până aici şi aici să fie avionul gol…”, a declarat un tânăr care aştepta la Aeroportul Craiova.

Potrivit medicilor, pasagerii au fost lăsați la Bologna după ce s-a descoperit că aeronava este cea în care a călătorit, sâmbătă, italianul de 71 de ani care a vizitat Craiova și care a fost diagnosticat, marți, cu noul coronavirus.

Atât această aeronavă, cât şi cea care a venit de la Roma, la Craiova, au fost dezinfectate, potrivit medicilor prezenţi la Aeroportul Internaţional Craiova.

Un italian care vizitase România, diagnosticat cu coronavirus în Italia

{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.