Justiție

TIMIȘ. 10 poliţişti suspectaţi de luare de mită, „săltaţi” de la un curs de prevenire a corupţiei

Mai mulţi poliţişti de la Serviciul de Înmatriculări Timiş, care are sediul în Iulius Mall Timişoara, sunt suspectaţi că primeau „atenţii” pentru înmatricularea mai rapidă a unor maşini.

Potrivit pressalert.ro, banii erau puşi în documentele care erau preluate de cei de la Înmatriculări, iar un agent a ajuns să câştige astfel şi câte 200 de euro pe zi. Potrivit sursei citate, pentru a-i ridica pe cei zece suspecţi, cei de la SAJ Timiş au recurs i-au convocat pe cei vizaţi la un seminar de prevenire pe teme de corupţie. Când au ajuns, cei zece agenţi agenţi au fost ridicaţi de cei de la DGA şi duşi pentru audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

{module G+articles}

Zece agenți de poliție de la SRPCIV – Compartimentul Înmatriculare și Evidență a Vehiculelor Rutiere Timișoara au fost duși la audieri luni dimineață, informează Direcția Generală Anticorupție.

În urma cercetărilor s-a stabilit că, timp de patru luni, în perioada ianuarie – mai 2021, aceștia ar fi cerut și primit mită, prin intermediari, în mod repetat, diferite sume de bani cuprinse între 20 și 100 de lei, totalizând aproape 100.000 de lei. În schimb, ei și-ar fi încălcat sarcinile de serviciu. Ar fi înmatriculat mașini fără programare sau prin ar fi procesat mai multe dosare de înmatriculare auto la o singură programare.

În perioada menționată, cercetările au evidențiat că ar fi avut loc 384 de acte materiale de luare de mită.

Cei zece agenți de poliție sunt audiați luni de către un procuror la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, urmând ca acesta să ia măsurile preventive legale, potrivit sursei citate.

{module G+articles}