13 noi decese raportate la Suceava. Orașul a intrat în carantină totală
Toate cele 13 persoane cu vârsta cuprinsă între 40 și 80 de ani au fost internate în Spitalul Judetean de Urgență Suceava, in mai multe sectii, după cum urmează, nefrologie, boli interne, chirurgie plastică, gastroenterologie.
Decesele au fost înregistrate în perioada 22- 29 martie 2020.
Data confirmării rezultatelor pozitive către INSP este 30 martie 2020.
În perioada 22-29 martie la Suceava au fost înregistrare 22 de decese, din care 9 au fost raportate și au fost comunicate public, precizează Grupul pentru Comunicare Strategică.
Spitalul din Suceava a fost închis în data de 25 martie timp de 48 de ore, iar decesele au fost în rândul pacienților acestui spital.
„La acest moment nu avem informații detaliate referitoare la momentul în care au fost prelevate probele pentru persoanele decedate, respectiv dacă acestea au fost prelevate înainte sau după deces”, se precizează în comunicat.
La acest moment este în desfășurare refacerea anchetelor epidemiologice de către noua conducere a DSP Suceava.
{module G+articles}
Guvernul a emis Ordonanța de Urgență 6, prin care Suceava, unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri de coronavirus, peste un sfert din cele confirmate până acum, intră în carantină totală, a anunțat ministrul de Interne Marcel Vela.
De asemenea, a fost decisă stabilirea unei zone de protecţie asupra unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Suceava.
Va fi permisă intrarea și ieșirea transportului de marfă, a persoanelor care nu locuiesc în zonă, dar desfășoară activități economice.
Firmele de transport feroviar de persoane nu vor vinde bilete pentru transportul călătorilor în zona carantinată.
Accesul pe aeroportul din Suceava este permis doar pentru zboruri cu aeronave de stat, transport marfă, umanitare și care asigură asistență medicală de urgență.
CJ Suceava și primarii din zona de carantinare și de protecție vor lua măsuri pentru a asigura asistență socială și aprovizionarea cu hrană a celor care nu se pot deplasa.
{module G+articles}

