139-de-sanciuni-contravenionale-aplicate-de-jandarmi
În luna iunie a.c., IJJ Olt a organizat şi executat peste 1470 de misiuni de menţinere a ordinii publice prin patrule mixte în cooperare cu Poliţia, 60 de patrule independente în mediul urban, 9 misiuni în zona unităţilor de învăţământ cu ocazia Bacalaureatului, 411 patrule mixte în mediul rural şi o acţiune punctuală.
Jandarmii olteni au participat la 8 misiuni de asigurare a ordinii publice (manifestări sportive, de protest, etc.) şi la 26 de misiuni în cooperare cu alte instituţii (22 misiuni cu organele silvice, 3 misiuni cu organele piscicole şi 1 misiune de asigurare a protecţiei executorilor judecătoreşti).
În această perioadă, în urma unor apeluri de urgenţă ale cetăţenilor, IJJ Olt a efectuat 41 de intervenţii. În această perioadă jandarmii olteni au aplicat 139 de sancţiuni contravenţionale (37 avertismente şi 102 de amenzi în valoare totală de 29550 lei), au constatat 13 infracţiuni flagrante săvârşite de 8 autori şi au participat la constatarea în cooperare cu poliţia a altor 37 de infracţiuni săvârşite de 36 de autori.