Sănătate

16 angajați ai Secția Cardiologie a Spitalului Slatina, în autoizolare.

Potrivit unui comunicat remis de SJU Slatina, bărbatul de 58 de ani, din Şerbăneşti, confirmat astăzi cu COVID-19, a fost internat în unitatea medicală în perioada 28-30 aprilie.

„Pacientul, confirmat Covid-19, a fost internat, urmând procedura din cadrul UPU Slatina, în secția de Cardiologie a SJU Slatina, cu afecțiuni cardiologice, fără afecțiuni respiratorii, în perioada 28 – 30 aprilie 2020. Pacientul a fost externat cu stare ameliorată în data de 30 aprilie 2020, fără să prezinte afecțiuni respiratorii”, se arată în comunicatul Spitalului Slatina.

În urma anchetei epidemiologice, s-a stabilit că 16 cadre medicale ale SJU Slatina au intrat în contact cu pacientul, în perioada cât acesta a fost internat.

„Ca urmare a comunicării efectuate de Direcția de Sănătate Publică Olt cu privire la confirmarea Covid-19 a pacientului respectiv, într-un spital din Municipiul București, au fost identificați la nivelul SJU Slatina, un număr de 16 angajați, care au intrat în contact cu pacientul. Cei 16 angajați au intrat în contact cu pacientul purtând echipamentul de protecție standard, conform ordinelor Ministerului Sănătății”, se mai arată în comunicatul de presă remis de SJU Slatina.

Atât medicul, cât şi celelalte 15 asistente şi infirmiere vor fi testaţi pentru coronavirus.

{module G+articles}