VIDEO 23 de oameni au murit în accidente rutiere, în Olt, în 2026
23 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere produse pe drumurile din județul Olt în primele nouă luni ale anului 2026. Deși numărul accidentelor grave și cel al victimelor au scăzut față de perioada similară a anului trecut, bilanțul prezentat de Inspectoratul de Poliție Județean Olt arată că pietonii și bicicliștii continuă să fie printre cei mai vulnerabili participanți la trafic.
Datele au fost prezentate marți, 3 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul IPJ Olt, la care au participat conducerea inspectoratului și reprezentanții Serviciului Rutier.
În intervalul 1 ianuarie – 30 septembrie 2026, polițiștii au înregistrat 71 de accidente rutiere grave, cu patru mai puține decât în primele nouă luni ale anului trecut. În urma acestora, 23 de persoane au murit, cu cinci mai puține față de 2025, iar alte 59 au fost rănite grav.
La nivelul accidentelor ușoare, au fost consemnate 247 de evenimente, cu 18 mai puține decât în perioada de comparație. Acestea s-au soldat cu 299 de persoane rănite ușor.
Pietonii și bicicliștii, implicați în cele mai multe accidente grave
Analiza realizată de polițiștii rutieri indică abaterile pietonilor drept principala cauză a accidentelor grave din județ. Zece astfel de evenimente au fost produse pe fondul comportamentului pietonilor, cu două mai multe decât în aceeași perioadă din 2025. În urma lor, șase persoane au murit și cinci au fost rănite grav.
Pe locul următor se află abaterile bicicliștilor, care au fost cauza a nouă accidente grave. Numărul acestora a crescut cu cinci față de anul trecut, iar bilanțul consemnează trei persoane decedate și șase rănite grav.
Neacordarea priorității de trecere vehiculelor a provocat, de asemenea, nouă accidente grave. În urma acestora, 11 persoane au fost rănite grav și alte șase au suferit răni ușoare.
O altă cauză importantă este viteza neadaptată la condițiile de drum. Aceasta a fost asociată cu opt accidente grave, în care patru persoane și-au pierdut viața, iar alte șapte au fost rănite grav.
Cele patru categorii de abateri au stat la baza a peste jumătate dintre accidentele rutiere grave înregistrate în județ.
Peste 33.000 de amenzi aplicate de polițiștii rutieri
În primele nouă luni ale anului, Serviciul Rutier Olt a organizat 695 de acțiuni pentru creșterea siguranței în trafic, cu 100 mai multe decât în perioada similară din 2025. Dintre acestea, 540 au fost desfășurate cu efective proprii, iar 155 în colaborare cu alte instituții.
Activitățile de control s-au concretizat în 33.669 de sancțiuni contravenționale, cu 3.289 mai multe decât în primele nouă luni ale anului trecut.
Cele mai multe sancțiuni aplicate conducătorilor auto au vizat depășirea vitezei legale, pentru care au fost date 7.375 de amenzi. Alte 4.197 de sancțiuni au fost aplicate pentru nepurtarea centurii de siguranță, iar 244 pentru conducerea sub influența alcoolului.
Nici celelalte categorii de participanți la trafic nu au fost ocolite de controale. Polițiștii au aplicat 8.976 de sancțiuni pietonilor, bicicliștilor, conducătorilor de trotinete și celorlalți participanți vulnerabili, cu 2.135 mai multe decât în perioada similară a anului trecut.
Bicicliștii au primit cele mai multe amenzi din această categorie, respectiv 6.537. Au urmat pietonii, cu 1.651 de sancțiuni, căruțașii, cu 383, și conducătorii de trotinete electrice, cu 275.
Peste 2.300 de permise reținute
În urma abaterilor constatate, polițiștii rutieri au reținut 2.393 de permise de conducere. Dintre acestea, 1.376 au fost reținute pentru depășirea vitezei legale, 301 pentru depășiri neregulamentare și 244 pentru conducerea sub influența alcoolului.
Totodată, au fost retrase 2.427 de certificate de înmatriculare și au fost constatate 361 de infracțiuni la regimul siguranței circulației pe drumurile publice.
Dintre infracțiunile constatate, 112 au vizat conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, 67 conducerea fără permis, iar 57 conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Polițiștii anunță continuarea controalelor
Conducerea IPJ Olt a transmis că acțiunile de prevenire și control vor continua, fiind concentrate asupra principalelor cauze care provoacă accidente grave și asupra protejării participanților vulnerabili la trafic.
Șeful inspectoratului, comisarul-șef Ionuț Ilinca, a atras atenția că scăderea numărului accidentelor nu trebuie să ducă la diminuarea vigilenței.
Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să respecte limitele de viteză, să nu conducă după consumul de alcool sau substanțe psihoactive și să acorde prioritate atunci când situația o impune. Pietonii și bicicliștii sunt îndemnați să respecte regulile de circulație și să se asigure înainte de traversare, folosind elemente reflectorizante atunci când vizibilitatea este redusă. FOTO: Accident pe DEx 12 între un autotren și o autoutilitară / arhiva slatinata

