Economie

32 de focare de pestă porcină africană în zeci de gospodării și ferme oltene

Potrivit unui comunicat remis de DSVSA Olt, sunt focare de pestă porcină la porcii din următoarele gospodării ale cetățenilor din Verguleasa – cinci, Cungrea – trei, Scărișoara două, Bălteni (Perieți), Topana, Leleasca, Obârșia, Fălcoiu, Bălțați (Scornicești), Vulturești, Optași Măgura, Schitu, Constantinești (Scornicești), Tufeni, Ipotești, Drăgănești Olt, Mogoșești (Scornicești), Băbiciu, Fălcoiu, Văleni, Piatra Olt, Grădinari și Slătioara – câte unul.

De asemenea, sunt active și cele cinci focare de pestă porcină africană confirmate la porcii domestici din exploatațiile comerciale de porci din localitățile Constantinești – Scornicești, Ipotești, Negreni – Scornicești și Tufeni.

{module G+articles (2)}

DSVSA Olt a realizat, în acestă perioadă, controale în târgurile săptămânale, în zilele de sâmbătă și duminică, în scopul depistării comercianților de animale vii care nu respectă măsurile de interdicție impuse ca urmare evoluției pestei porcine africane pe teritoriul județului.

„Nu au fost depistate abateri de la această interdicție. Verificările au vizat de asemenea, aspecte privind respectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor cu privire la transportul, depozitarea, prepararea și comercializarea produselor alimentare de origine animală și nonanimală și nu au fost constatae neconformități care să necesite aplicarea de sancțiuni”, se arată în comunicatul Direcției Sanitară Veterinară Olt.

{module G+articles}