Grădinari. Au intrat cu autoturismul într-un copac
Accidentul de circulație s-a produs pe Drumul Național 64, în dreptul comunei Grădinari.
Pompierii din cadrul ISU Vâlcea au intervenit la evenimentului, soldat cu patru răniți, acestea nefiind găsite încarcerate. “Pentru salvarea acestora a fost alocat un echipaj de paramedici SMURD, un echipaj de descarcerare și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean”, transmit reprezentanții ISU Vâlcea, care mai precizează că traficul rutier nu a fost blocat, având în vedere că accidentul s-a petrecut în afara părții carosabile.
Victimele au fost transportate de salvatori la Spitalul Drăgășani pentru investigații amănunțite.
Polițiștii rutieri au ajuns și ei la fața locului pentru a face cercetări și a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

