ActualitateRecomandate

Restricții de circulație pe strada Vederii din Slatina pentru lucrări de asfaltare

Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere continuă în municipiul Slatina. Marți, 18 august, începând cu ora 08:00, pe strada Vederii vor fi instituite restricții de circulație pentru desfășurarea lucrărilor de așternere a stratului de uzură, ultima etapă a asfaltării carosabilului.

Autoritățile locale le recomandă șoferilor să evite, pe cât posibil, zona pe durata intervențiilor și să respecte semnalizarea rutieră temporară, precum și indicațiile echipelor care lucrează în teren.

Municipalitatea transmite că restricțiile sunt necesare pentru finalizarea lucrărilor în condiții de siguranță și pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație pe strada Vederii.

„Știm că orice restricție creează un disconfort temporar, însă este o etapă necesară pentru ca, la final, strada Vederii să ofere condiții mai bune și mai sigure de circulație. Vă mulțumim pentru răbdare și înțelegere!”, au transmis reprezentanții autorităților locale.

📲 Nu rata cele mai importante știri din Slatina!
Urmărește SlatinaTa și fii mereu la curent cu cele mai noi știri și videoclipuri.