EvenimenteRecomandate

VIDEO Incendiu la Slătioara: Anexă mistuită de flăcări, casă salvată

Pompierii din cadrul Detașamentului Slatina au intervenit duminică, 14 septembrie 2025, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din comuna Slătioara, strada Principală. Focul amenința să se propage la locuința cu etaj aflată în imediata apropiere.

Intervenție de amploare

La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție la înălțime și un echipaj SMURD. Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 15:00, iar acțiunea de lichidare a incendiului a durat aproximativ două ore.

Pagube și cauză probabilă

Incendiul a distrus aproximativ 80 de metri pătrați de acoperiș și bunurile depozitate în anexă, însă pompierii au reușit să salveze casa cu regim parter și etaj. Potrivit ISU Olt, cauza probabilă a fost un scurtcircuit electric produs la un conductor defect sau neizolat corespunzător.

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.