Curtea Constituțională amână din nou decizia privind pensiile magistraților, următorul termen: 18 februarie
Curtea Constituțională a României a stabilit miercuri o nouă amânare a deciziei privind pensiile magistraților. Următorul termen de judecată a fost fixat pentru 18 februarie, a transmis Biroul de presă al CCR.
Ședința a avut loc cu prezența tuturor judecătorilor, inclusiv a lui Gheorghe Stan, cunoscut ca Geani, revenit din concediul paternal, potrivit surselor G4Media.
Sesizarea privind reforma pensiilor magistraților a fost inițiată de Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de Lia Savonea.
În plus, marți, 10 februarie, Înalta Curte a depus la CCR o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, printr-o întrebare preliminară privind legea pensiilor speciale ale magistraților. Dacă CCR va accepta sesizarea și va suspenda cauza, decizia finală poate fi amânată câteva luni, în funcție de procedura CJUE. În cazul în care nu se va aplica procedura accelerată, procesul ar putea dura doi–trei ani.
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

