Circulația rutieră se desfășoară cu dificultate joi, 12 martie 2026, pe strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Slatina, unde au loc lucrări de asfaltare pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu de la Steaua și intersecția cu strada Recea.
În ultimele zile, în zonă au fost realizate lucrări de decopertare a carosabilului, ceea ce a dus la aglomerarea traficului și la nemulțumirea șoferilor care tranzitează frecvent această arteră importantă a orașului.
Restricții temporare în zona platformei industriale
Potrivit autorităților locale, lucrările de asfaltare impun restricționarea temporară a accesului auto în zona intersecției cu drumul de acces către platforma industrială, inclusiv către societatea Vimetco Extrusion.
Măsura este necesară pentru ca noul strat de asfalt să se stabilizeze corespunzător, fiind nevoie de timp pentru răcirea mixturii asfaltice.
Reprezentanții municipalității le recomandă șoferilor să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile personalului aflat în teren și, pe cât posibil, să folosească rute alternative până la finalizarea lucrărilor.
Lucrările fac parte din programul de modernizare a străzilor
Primăria Slatina precizează că intervențiile de pe strada Ecaterina Teodoroiu sunt incluse în programul de întreținere și modernizare a infrastructurii rutiere din municipiu.
Scopul acestor lucrări este îmbunătățirea condițiilor de trafic și creșterea siguranței pentru toți participanții la circulație.