ActualitateEvenimente

Peste 370 de amenzi aplicate de polițiștii din Olt

Polițiștii din județul Olt au desfășurat la finalul săptămânii trecute acțiuni de amploare pentru menținerea ordinii și siguranței publice, dar și pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente.

În urma verificărilor, oamenii legii au constatat numeroase nereguli în trafic, fiind aplicate peste 370 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 150.000 de lei. Totodată, 19 conducători auto au rămas fără permis de conducere ca urmare a abaterilor constatate.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Olt, acțiunile au fost orientate atât spre prevenirea faptelor de violență, cât și spre identificarea șoferilor care nu respectă regulile de circulație, cu accent pe consumul de alcool sau substanțe interzise și pe depășirea regimului legal de viteză.

În cadrul intervențiilor, polițiștii au gestionat 98 de solicitări, dintre care 83 au fost sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Pe lângă sancțiunile aplicate, au fost reținute permise de conducere și retrase certificate de înmatriculare, fiind constatate și infracțiuni la regimul rutier.


Șofer depistat cu 107 km/h pe DN 54, deși avea permisul suspendat

Unul dintre cazurile grave a fost înregistrat duminică, 17 mai, în jurul orei 16:10, pe Drumul Național 54, în comuna Studina.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia au oprit pentru control un autoturism înregistrat de aparatul radar cu viteza de 107 km/h.

În urma verificărilor, s-a stabilit că la volan se afla un bărbat de 40 de ani, din orașul Roșiorii de Vede, județul Teleorman. Mai mult, acesta avea dreptul de a conduce suspendat.

Pe numele șoferului a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.