Național

România, în STARE de ALERTĂ. Pentru ce motive vom putea ieși din localitate

Marcel Vela a prezentat textul hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care a fost declarată starea de alertă:

„Articolul 1. Începând cu data de 15 mai 2020 se declară starea de alertă la nivel național pentru o perioadă de 30 de zile

Articolul 2. Măsurile de prevenire și control sunt prevăzute în Anexa care face parte din prezenta hotărâre.

Articolul 3. Regulile de desfășurare a unor activități care necestită măsuri specifice de protectțe santitară se adoptă prin ordin comun al Ministerului Sănătății și al ministrului cu competență în domeniu.

Articolul 4. Pentru alte măsuri decât cele prevăzute la Art.3, autoritățile publice și centrale emit acte normative și acte administartive potrivit normelor de competență și domeniilor de activitate pe care le gestionează.

Articolul 5. În aplicarea dispozițiilor privind stocurile de urgență medicală și unele măsuri aferente instituirii carantinei, secretarul de stat, șef al DSU, dispune în colaborare cu Ministerul Sănătății măsurile necesare combaterii infecțiilor cu SARS-CoV-2.“

{module profitshare}

Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat că purtarea măștii va fi obligatorie în spații închise. Este încurajată în continuare munca de acasă, iar acolo unde acest lucru nu este posibil, să asigure măsuri de protecție, inclusiv program decalat, dacă au peste 50 de angajați.

Terasele și restaurantele rămân închise. Produse alimentare și băuturi pot fi preparate și vândute în regim de drive-in și take away, ca și până acum.

Mall-urile de peste 15.000 de metri pătrați rămân închise, cu excepția magazinelor care au funcționat și pe perioada stării de urgență.

Arafat a anunțat și prelungirea suspendării zborurilor pentru mai multe țări, pentru încă 14 zile.

Cei care sosesc în țară vor intra în izolare la domiciliu. Cei care vor să stea separați de familie sau încalcă izolarea vor intra în carantină.

Pot fi carantinate clădiri, zone sau localități. De asemenea, rămân în carantină acele localități unde nu a fost ridicată măsura.

Mai multe puncte de frontieră rămân închise, cu excepția lucrătorilor transfrontalieri.

Deplasarea în afara localității va putea fi făcută doar în anumite condiții – agricultură, asistență medicală, îngrijirea unei rude, decesul unui membru de familie. Școlile rămân închise.

Citește și Descarcă noua declarație pe propria răspundere pentru ieșirea din localitate

 

{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.