Evenimente

Încă un scandal între romi, la Piatra Olt

Doi frați de etnie romă, din orașul Piatra Olt, s-au luat la bătaie joi seara. Pentru a-i despărți, au mai sărit încă două rude, însă de aici și până la un scandal în toată regula a mai fost doar un pas. La întreaga scenă au asistat, de pe margine, și alte nemuri ale acestora. A fost nevoie de intervenția mascaților și a jandarmilor pentru a calma spiritele încinse.

„În această seară (joi, 14 mai n.r.), Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin apelul de urgență 112 cu privire la faptul că într-un cartier din orașul Piatra Olt, mai multe persoane s-ar fi agresat reciproc cu obiecte contondente. Polițiștii din cadrul Poliției Piatra Olt, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au intervenit cu promptitudine și au aplanat conflictul, urmând să aplice măsurilor legale. Din primele cercetări se pare că este vorba de un conflict spontan între doi frați, alte două rude ale acestora implicându-se în altercație. Vârstele celor patru sunt cuprinse între 20 și 40 de ani, toți fiind din orașul Piatra Olt. Doi bărbați au suferit mai multe leziuni și au primit îngrijiri medicale. Cercetările continuă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul și dispunerea măsurilor legale”, a declarat Alexandra Dicu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

{module G+articles}