Evenimente

A ars de viu într-un incendiu care i-a distrus casa

Pentru stingerea focului au intervenit pompierii Detașamentului Slatina, care au acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt, a declarat că la sosirea echipajelor de salvatori, incendiul se manifesta la bunurile din două camere de locuit ale casei în care stătea bătrânul. Din păcate, acesta a fost găsit fără suflare. „După pătrunderea în zona în care se manifesta incendiul, pompierii au găsit trupul neînsuflețit al proprietarului casei, în vârstă de 86 de ani, cu arsuri pe aproximativ 80 la sută din suprafața corpului”, a spus reprezentantul ISU.

Bunurile din cele două încăperi s-au făcut scrum. „Intervenția a durat aproximativ o oră și jumătate, fiind distruse bunurile din două camere de locuit”, a adăugat Alin Băsășteanu.

În urma cercetărilor efectuate, pompierii au stabilit ca și cauză probabilă a izbucnirii incendiului un convector electric lăsat în funcțiune, nesupravegheat.

{module G+articles}