Arhivă

a-disprut-din-centrul-de-plasament-bal

Directorul Centrului de Plasament din Balş a anunţat Poliţia Balş, vineri, 9 iulie a.c., despre faptul că, în urmă cu două zile, minorul Popa Cristian Alin, de 17 ani, a plecat din locaţia nr. 3 a Centrului de Plasament şi până în prezent nu a mai revenit la unitate.

Din primele cercetări a reieşit că, în ziua respectivă, minorul Popa Cristian Alin a beneficiat de învoire, iar în jurul orelor 16:00 a  fost văzut urcând într-un microbuz către municipiul Slatina, afirmând că doreşte să plece pe litoral. Minorul a mai părăsit Centrul de Plasament în repetate rânduri.

Semnalmente: înălţime 1,60 metri, constituţie astenică, greutate 50 kg., părul tuns scurt, de culoare şaten, vopsit în şuviţe blonde, ten deschis, ochi căprui, iar ca semn particular prezintă un defect la ochiul stâng.

La data dispariţiei, minorul era îmbrăcat în pantaloni scurţi de culoare albă, maiou de culoare crem şi în picioare purta papuci din plastic de culoare neagră

Cine poate da relaţii despre persoana dispărută este rugat să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la 112.

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.