Național

A murit doctorul Ciomu

”Începem săptămână cu o veste tristă domnul Doctor Ciomu Naum Niculae a plecat în lumea cea fără de dor.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! A fost un luptător, un spirit tânăr, un medic cu o experiență și memorie monumentala, un coleg minunat pe care nu-l vom uita.

A fost o onoare pentru noi să ne fie coleg și mentor. Condoleanțe familiei și celor apropiați!” scrie în anunțul clinicii.

Dr. Ciomu a secționat din greșeală, în iulie 2004, penisul unui bărbat de 34 de ani. Victima a primit despăgubiri record și și-a refăcut viața. Chirurgul Naum Ciomu a ajuns, din nou, să ofere consultații, scrie fanatik.ro.

{module G+articles}

Intrat într-o operație de extirpare a unui testicul, Ion J. (34 de ani în 2004) s-a trezit cu penisul secționat din greșeală de doctorul Naum Ciomu, renumit chirurg urolog. Manevra eronată, realizată la spitalul Theodor Burgele din Capitală, a șocat cadrele medicale specializate, devenind luni la rând subiectul numărul 1 al publicului larg.

În consecință, pe 31 iulie 2004, doctorului Naum Ciomu i-a fost retras dreptul de liberă practică, șapte luni mai târziu experții de la Institutul de Medicină Legală ”Mina Minovici” concluzionând că Naum Ciomu avea discernământ în momentul operației.

{module G+articles (2)}

Naum Ciomu a susținut că a suferit un atac cerebral în timpul operației

În apărarea lui, chirurgul a susținut că eșecul operației a survenit ca urmare a faptului că a suferit în acele momente un atac cerebral. Ciomu a declarat că are acte care să dovedească acest lucru, intenționând, la acea vreme, să-și caute dreptatea chiar la CEDO.

Ciomu s-a confesat atunci presei, căutând scuzele de rigoare. ”Am făcut mişcări aberante, ilogice, iar cel cu care am intrat în operaţie era un papagal, un rezident care nici nu citise operaţia. Mi-am revenit repede şi tot eu m-am ocupat de pacient, deşi acolo eram doi bolnavi”, declara medicul.

În 2015, victima doctorului Ciomu a intrat pe mâna chirurgului Ioan Lascăr, care i-a refăcut penisul. În ciuda declarațiilor optimiste ale lui Ioan Lascăr, care susținea după operație că ”pacientul are viață sexuală și sensibilitate erogenă”, lucrurile nu au stat chiar așa.

{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.