Economie

Accesul la fonduri europene, condiţionat de respectarea statului de drept

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene vor condiţiona accesul la finanţare în bugetul UE pentru 2021-2027 de respectarea statului de drept, potrivit unui proiect de document pregătit pentru summitul care va avea loc joi la Bruxelles, informează Reuters.

„Un regim de condiţionalitate va fi introdus pentru a aborda deficienţele evidente generalizate în ceea ce priveşte buna guvernanţă a statelor membre cu privire la respectarea statului de drept”, se arată în acest proiect de document consultat de Reuters., citata de Agerpres.

În document se precizează că va fi la latitudinea Comisiei Europene, Executivul comunitar, să recomande cum pot fi remediate astfel de probleme iar statele UE vor decide ulterior prin majoritate dacă să le susţină. Cu toate acestea, este vorba de o modificare semnificativă faţă de o propunere anterioară care prevedea că doar o majoritate de state membre UE poate opri o astfel de propunere venită de la Comisie.

Statele membre net contributoare la bugetul UE, precum Germania, au denunţat deja această schimbare ca o slăbire a mecanismului de întărire a statului de drept, care în prezent se aplică Ungariei şi Poloniei, două state foste comuniste unde guvernele naţionaliste şi eurosceptice sunt acuzate că încalcă principiile de bază ale democraţiei precum independenţa justiţiei, a mass media şi a mediului academic.

 {module G+articles}

 

Cei 27 de şefi de stat şi de guvern din Uniunea Europeană vor avea joi dezbateri aprinse cu privire la următorul buget al blocului comunitar, cea mai recentă propunere a preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, fiind un buget pentru 2021-2027 de 1.094 miliarde de euro, adică 1,074% din venitul naţional brut al UE.

Președintele Klaus Iohannis a anuntat ca România nu se opune mecanismului care leagă acordarea de fonduri europene de respectarea statului de drept în țările membre UE, dar specialiștii mai au mult de lucru până la elaborarea criteriilor în baza cărora acest mecanism să devină unul funcțional, a spus acesta, vineri, la Bruxelles.

„Este destul de complicat de legat finanțarea pe fonduri europene de statul de drept, însă trebuie să vă spun foarte clar din capul locului: România nu se opune acestui mecanism. Deci noi suntem de acord să se lege acordarea fondurilor de respectarea statului de drept, însă specialiștii mai au foarte mult de lucru până când elaborează criterii foarte concrete, care se pot aplica. Însă noi suntem de acord, noi sprijinim această inițiativă și, dacă se ajunge la o procedură clară, noi suntem OK cu ea”, a declarat, vineri, președintele Klaus Iohannis, într-o declarație de presă, la Bruxelles.

{module G+articles}