Accident Caracal. O femeie a murit iar alte trei persoane au ajuns la spital
Cel mai probabil, şoferul, un tânăr de 26 de ani, din Dobrosloveni, a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului.
Cinci persoane se aflau în autoturismul avariat. Din păcate, o femeie de 48 de ani a fost găsită de salvatori în stop cardio-respirator şi, în ciuda manevrelor de resuscitare, a fost declarată decedată.
„La sosirea echipajelor, toate victimele se aflau în afara autoturismului. O femeie, în vârstă de 48 de ani, din municipiul Caracal, a fost găsită în stop cardio-respirator, fiind imediat începute manevrele de resuscitare. Pacienta nu a răspuns manevrelor specifice și a fost declarată decedată. O femeie, în vârstă de 25 de ani, politraumatizată prin accident rutier și copilul, fără urme vizibile de traumă, au fost transportați la CPU Caracal. Tot la CPU Caracal a fost transportat și șoferul autoturismului, în vârstă de 26 de ani, din comuna Dobrosloveni, cu traumatism la membrul superior stâng”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.
Cea de-a cincea persoană implicată în accident, un bărbat în vârstă de 52 de ani, a fost monitorizat la locul evenimentului și a refuzat transportul la spital.
După evaluarea la CPU Caracal, bebeluşul de 11 luni a fost transferat la Cariova pentru investigaţii medicale.
Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest și nu se afla sub influența alcoolului.
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

