Evenimente

Accident Jitaru. Patru autoturisme implicate, două persoane la spital

accident jitaru 1accident jitaru 2Accidentul a avut loc vineri seara, pe Drumul Național 65 – European 574, în dreptul satului Jitaru, orașul Scornicești.

Vinovat de producerea accidentului este un tânăr de 30 de ani, din municipiul Slatina, care nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers față de autoturismul din fața sa.

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Serviciului Rutier Olt au stabilit faptul că un conducător auto, în vârstă de 30 de ani, din Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe DN 65 – E 574, în localitatea Jitaru, nu ar fi păstrat o distanţă corespunzătoare în mers față de autoturismul din fața sa, proiectându-l pe sensul opus de mers într-un alt autoturism. De asemenea, primul autoturism s-a oprit într-un alt autoturism care se afla pe același sens de deplasare. Două persoane, implicate în evenimentul rutier, au necesitat îngrijiri medicale”, a declarat Alexandra Dicu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Din cauza evenimentului, s-a circulat alternativ timp de aproximativ 50 de minute, formându-se coloană de maşini pe zeci de kilometri.

Cei patru șoferi au fost testați de polițiști cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

{module G+articles}